”Disperarea” de a fi…

Ce stranie existență… Ce ciudată traiectorie… încă înainte de a se înfiripa acel ceva numit de către unii dintre noi ”viață”. Ajungi aici fără voie. Nu te întreabă nimeni, nu ți se cere nicio părere. Nici măcar un sfat, din partea celor care au pretenția de a te fi invitat, în calitate de unic musafir, la petrecerea lor numită ”viață”. Bineînțeles, dacă apare vreun frate sau vreo soră pe parcurs, petrecerea se poate anima…

De ce? De ce eu? De ce aici? De ce acum, și nu în alt veac? De ce, de ce, de ce?

Desigur, într-un secol atât de tehnologizat, cu atâtea ”oportunități”, nebun să fii să nu vrei să te naști aici. Nebun să fii să nu-ți placă ce vezi în jur. Totuși, cum nebunia e o ”calitate” a fiecăruia dintre noi, avem dreptul de a refuza această lume, cu atât de multe ”binefaceri”. Avem dreptul de ne displăcea ce vedem în jur, avem dreptul de a ne teme de oamenii de lângă noi, avem dreptul de a ne revolta. Doar că drepturile aduc cu sine și obligații. Iar prima dintre aceste obligații este aceea de a trăi. Aici și acum. Ne place sau nu, vrem au ba…

E ciudat însă să trăiești într-o lume în care ți-e frică de propriile gânduri. Ți-e frică de străinul care se așază lângă tine în metrou, de cerșetorul din colț, de șoferii din trafic, de produsele de pe rafturile magazinelor, de macabrul din știrile difuzate cu atâta nonșalanță la ore de maximă audiență la televizor. De propria existență… E prea mult, chiar și pentru un om. Teama și precauția sunt bune uneori, pentru că te ajută să te ferești. Însă frica de a trăi nu poate avea nimic pozitiv în ea. Iar teama de oameni e cea mai rea dintre toate. Imposibilitatea de a comunica, într-un fel sau altul, cu cei de lângă tine, este echivalentă cu diluarea sau chiar dizolvarea existenței tale ca om.

Când treci de geamandura propriei identități, valurile te prind și nu mai poți scăpa. E un Triunghi al Bermudelor dincolo, e granița între nebunie și luciditate, între viață și moarte, o graniță foarte difuz trasată. Cei care o pot vedea, au șansa de a scăpa. Ceilalți… se duc la fund.

Cu siguranță că adâncimile vieții și ale morții sunt un viitor sălaș pentru fiecare dintre noi. Doar că pentru unii, ora de ”culcare” se dă mai devreme…

Categorii: Blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *